vineri, 15 februarie 2013

EL si EA



            EL SI EA se intalnesc in anul 1938, a fost dragoste mare , erau de familie buna amandoi si nimeni nu a avut nimic impotriva iubirii lor. EA trebuia sa-si termina scoala si de aceea au amanat casatoria...2 ani trecusera si iubirea era la fel de mare dar a venit razboiul, acel razboi care a frant multe aripi si a schilodit multe vise.
            Inrolarea le-a sfasiat inimile dar scrisoriile cu vesti bune le alinau fiecare zi petrecuta departe unul de celalalt...apoi a urmat calvarul....batalia de la Stalingrad si ani grei de prizonierat. Orele, zilele, lunile, anii treceau si nu veneau vesti...dupa doi ani a aparut o carte postala ingalbenita si stearsa cu scrisul lui...bucurie si usurare, era in viata...o raza de soare dupa atat de multi nori grei si plumburii.
            Raspunsul cartii postale l-a gasit amarat credea ca a fost uitat, ca nu mai exista iubire...jignirile, bataile,frigul, foamea erau mult mai usor de indurat. Comunicau prin carti postale, ajungeau dupa luni de zile, era o bucurie de nedescris pe fetele lor cand primeau vesti dar timpul era neiertator. EL a inceput sa-si puna intrebari: oare parintii o mai lasa sa se casatoreasca cu el? Oare o sa-l astepte? Oare i-l mai iubeste? Cartile postale erau din ce in ce mai pesimiste o intreba mereu daca are pe altcineva, daca o sa-l astepte...
            Dupa 7 ani a venit si clipa eliberarii...nu stia ce sa faca cu ea...nu stia incotro sa o apuce...a plecat spre EA...nu stia daca-l mai asteapta  sau daca e casatorita. Pasii l-au purtat spre casa parintesca, apoi a schimbat directia spre EA. Cand a intrat in curte numai cainele a recunoscut omul care devenise o umbra. EA a asteptat si au fost impreuna pana cand cineva de acolo de sus a decis ca  are nevoie de EL.

            Este povestea bunicilor mei. Din cauza minei de carbune in care a lucrat in prizonierat bunicul a facut cancer pulmonar si nu l-am cunoscut, bunica mea a avut o tumoare pe glanda hipofiza, (depistata la varsta de 33 de ani) a trait toata viata pana la varsta de 87 de ani si 341 de zile cu dureri de cap.

            Viata nu i-a oferit multe clipe de liniste, DAR a stiut sa depasesca totul cu fruntea sus. Am admirat puterea de a merge mai departe in ciuda greutatilor , in ciuda bolii nemiloase, dorinta de a invata continuu, rabdarea cu care aranja mese festive, delicatetea cu care ne facea torturile si prajiturile preferate,camara ei atat de frumos aranjata si aromata (compot de gutui ca la bunica nu am mai mancat) ,simtul umorului omniprezent. Zilele petrecute la croitoreasa sau jocurile de carti si remy , plimbarile in parc, serile in care ne citea povesti cu blandete, cum ma strangea de mana pe strada ca sa salut un cunoscut, toate aceste amintiri sper sa ramana vii si peste timp. Pentru mine a fost  OMUL PERFECT!

 De la bunicul meu pastrez 2 lucruri aduse din prizonierat:

   O iconita cu Maica Domnului sculptata de el in os:
    Setul de carti de joc facute din lemn de tei si cutia lor:
.
  De la bunica mea pastrez toate cartile postale primite in aceasta frumoasa poveste:


26 de comentarii:

  1. Ce emotionant
    Au trait vremuri grele si totusi iubirea nu s-a stins :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce frumos ai scris, Brindusa...Si ce bine ca pastrezi in suflet comoara aceasta... Iconita si cartile de joc sunt extraordinare! M-ai impresionat cat nu pot exprima cuvintele...

    RăspundețiȘtergere

  3. Amintirile sunt cea mai mare comoara pentru un om:) Multumesc pentru cuvintele frumoase Maria.

    RăspundețiȘtergere
  4. ce ti-a ramas de la ei e nepretuit. sa ai mare grija de ele. ai scris f frumos.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si noi ne vaitam de problemele marunte din ziua de azi. De cate ori dam de greu trebuie sa ne gandim ce viata au avut bunicii si stramosii nostri. Cartile de joc sunt GENIALE si super-valoroase atat sentimental cat si artistic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Andreiule cum de nu le-ai vazut? Data viitoare sa ma tragi de maneca:)

      Ștergere
    2. Pai la cate aveti pe acolo nu mai stie omul unde sa se uite. :))

      Ștergere
  6. Pe EL nu l-am cunoscut, desi mi-as fi dorit.
    Pe EA insa, am cunoscut-o. A fost o persoana cu totul si cu totul deosebita.

    RăspundețiȘtergere
  7. Brindusa esti minunata!Ai scris atat de frumos.Este emotionant.

    RăspundețiȘtergere
  8. Emotionanata poveste!!!am citit-o cu mare placere.
    Amintiri cu valoare mare!!!!Foarte frumos ca te-ai gandit sa le pastrezi...

    RăspundețiȘtergere
  9. Bine ai venit Corina! Pastrez tot ce tine de bunicii mei cu mare drag:)

    RăspundețiȘtergere
  10. Dumnezeule, dai ai scris atat de frumos! Bunicii tai ar fi mandri daca ar citi aceste randuri. Iar lucrusoarele lasate tie sunt minunate, cu atat mai mult cu cat sunt atat de personale. Parte din sufletul lor.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ma atinge foarte adanc povestea ta, Brindusa ... Cu toate ca au trecut prin incercari inimaginabile pentru noi, au ramas oameni si, dupa cum se vede, au transmis calitatile lor si generatiilor ce le-au urmat. Asta se cheama familie !

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc de vizita!
    Familia este intotdeauna mai presus de orice asta am invatat de la bunica si de la parintii mei!

    RăspundețiȘtergere
  13. Am plans citind, recunosc...emotionant, trist dar si plin de speranta...

    RăspundețiȘtergere